Multe ne-ar trebui în fotbalul nostru că să-l vedem la jumătatea drumului dintre visele noastre și cele ale jucătorilor. Printre toate, ne lipsește Osasuna. Tipologia clubului de clasă mijlocie ne lipsește, cu viziune, constanță și echilibru. Sâmbătă noapte, din Navarra cu basci și spanioli amestecați, va coborî un strigăt până în Andaluzia. La Sevilla, Osasuna joacă finala Cupei Spaniei cu marele Real.
Pentru Pamplona de 200.000 de locuitori și împrejurimile ei care l-au dat sportului pe Miguel Indurain va fi o descindere istorică. În 2005 au mai jucat o finală Copa del Rey, pe un Vicente Calderon dispărut azi, și au pierdut în prelungiri cu Betis. Acum, nimeni nu-i dă vreo șansă. De fapt, cine i-a dat, vreodată, Osasunei? Și-a câștigat-o fără confetti.
Din 1920 până azi s-a fixat ca o suliță îndărătnică în provocarea propriului destin și a jucat 47 de sezoane în prima ligă din Spania. De două ori a terminat pe locul 4. A mers în cupele europene rar, așadar, dar de fiecare dată a răpus o formație din altă categorie: scoțienii de la Rangers (de două ori!), Stuttgart, Bordeaux, Leverkusen. În 2007 a ajuns în semifinalele Cupei UEFA!
Revelațiile noastre recente sunt înfundate în cenușă. Astra Giurgiu și amăgirile ei europene. Urziceniul. Și câte altele… Comete, spuneți-le cum doriți. Fără o identitate, fără o istorie, fără sănătate fotbalistică. Apropo, Osasuna înseamnă sănătate, în bască.
Osasuna are cei mai puțini fotbaliști străini în lot dintre toate cele 20 de echipe din La Liga 2022/23, exceptând firește Bilbao și statutul ei aparte. Doar 4 non-spanioli, adică un sârb, un croat, un argentinian și un marocan împrumutat de la Barcelona. Brasanak, eficiența lui Budimir, forța lui Chimy Avila și exuberanța lui Ezzalzouli.
Departe de a fi fost vreodată o forță financiară, e la mijlocul clasamentului. Iar din 2000 până azi a petrecut doar 4 sezoane în Segunda, retrogradând de două ori dintre cei mari și tari.
Nu joacă cel mai frumos fotbal. Ba chiar enervează cu o dăruire care completează grăunțele de succes în lipsa creativității și stereotipurilor dulci din fotbalul iberic. Are din 2018 același antrenor. Jagoba Arrasate, basc și el, un exponent al simplității, pragmatismului și devotamentului. “Suntem o echipă onestă care nu va face viața ușoară nimănui și vom lupta mereu’, descrie Arrasate echipa Osasunei în El Pais. Iar el, după cum scriu jurnaliștii spanioli, este eroul umil al Osasunei de-acum.
Între 1996 și 1998, atacantul Ionel Tersinio Gane a jucat pentru Osasuna. Îmi povestea, pe când lucram împreună la echipa națională, despre un spirit care e greu de explicat și pe care cuvintele l-ar denatura. Oameni care trăiesc pentru fotbal în cel mai pur și complex mod posibil. Corecți cu ei înșiși, dar și cu visele lor.
Osasuna e unul din cele 4 cluburi spaniole deținute de suporteri. Aproximativ 20.000 de socios. Ei sunt patronii! Ei voteză președintele, iar din 2014 e în funcție Luis Sabalza, un avocat de 75 de ani.
Există o rețea de peste 90 de fan-cluburi ale echipei. Și, mai ales, pentru că de-aceea s-au putut toate de-a lungul deceniilor, există o academie redutabilă. Osasuna Cantera a produs 5 din actualii jucători ai echipei de seniori. Și de aici au plecat, înainte, Andoni Goikoetxea, Cuco Ziganda, Raul Garcia, Javi Martinez, Mikel Merino sau Cesar Azpilicueta.
Când pe tik-tok a devenit viral acel video cu copiii strigând ”Osasuna nunca se rinde”, Osasuna nu renunță vreodată, lumea de dincolo de suporteri a început să simtă ceva ce în Navarra se știe de vreo sută de ani. Și se trăiește etapă de etapă pe stadionul El Sadar. Atât de mult există echipa în firea oamenilor și în locuri, că renunțarea este inacceptabilă. Nu există, ar însemna renunțarea la tine și la viața ta.
Apropo de El Sadar, media de suporteri pe stadion a Osasunei în acest sezon este de 19.483 fani. Arena are 23.576 locuri.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER