Osasuna care ne lipsește

Osasuna care ne lipsește
  • Publicat:
  • Actualizat:

Multe ne-ar trebui în fotbalul nostru că să-l vedem la jumătatea drumului dintre visele noastre și cele ale jucătorilor. Printre toate, ne lipsește Osasuna. Tipologia clubului de clasă mijlocie ne lipsește, cu viziune, constanță și echilibru. Sâmbătă noapte, din Navarra cu basci și spanioli amestecați, va coborî un strigăt până în Andaluzia. La Sevilla, Osasuna joacă finala Cupei Spaniei cu marele Real.

Sănătatea fotbalului

Pentru Pamplona de 200.000 de locuitori și împrejurimile ei care l-au dat sportului pe Miguel Indurain va fi o descindere istorică. În 2005 au mai jucat o finală Copa del Rey, pe un Vicente Calderon dispărut azi, și au pierdut în prelungiri cu Betis. Acum, nimeni nu-i dă vreo șansă. De fapt, cine i-a dat, vreodată, Osasunei? Și-a câștigat-o fără confetti.

Din 1920 până azi s-a fixat ca o suliță îndărătnică în provocarea propriului destin și a jucat 47 de sezoane în prima ligă din Spania. De două ori a terminat pe locul 4. A mers în cupele europene rar, așadar, dar de fiecare dată a răpus o formație din altă categorie: scoțienii de la Rangers (de două ori!), Stuttgart, Bordeaux, Leverkusen. În 2007 a ajuns în semifinalele Cupei UEFA!

Revelațiile noastre recente sunt înfundate în cenușă. Astra Giurgiu și amăgirile ei europene. Urziceniul. Și câte altele… Comete, spuneți-le cum doriți. Fără o identitate, fără o istorie, fără sănătate fotbalistică. Apropo, Osasuna înseamnă sănătate, în bască.

Curajul de a construi o coroană din condiția ta

Osasuna are cei mai puțini fotbaliști străini în lot dintre toate cele 20 de echipe din La Liga 2022/23, exceptând firește Bilbao și statutul ei aparte. Doar 4 non-spanioli, adică un sârb, un croat, un argentinian și un marocan împrumutat de la Barcelona. Brasanak, eficiența lui Budimir, forța lui Chimy Avila și exuberanța lui Ezzalzouli.

Departe de a fi fost vreodată o forță financiară, e la mijlocul clasamentului. Iar din 2000 până azi a petrecut doar 4 sezoane în Segunda, retrogradând de două ori dintre cei mari și tari.

Nu joacă cel mai frumos fotbal. Ba chiar enervează cu o dăruire care completează grăunțele de succes în lipsa creativității și stereotipurilor dulci din fotbalul iberic. Are din 2018 același antrenor. Jagoba Arrasate, basc și el, un exponent al simplității, pragmatismului și devotamentului.  “Suntem o echipă onestă care nu va face viața ușoară nimănui și vom lupta mereu’, descrie Arrasate echipa Osasunei în El Pais. Iar el, după cum scriu jurnaliștii spanioli, este eroul umil al Osasunei de-acum.

Clubul oamenilor, la propriu și la figurat

Între 1996 și 1998, atacantul Ionel Tersinio Gane a jucat pentru Osasuna. Îmi povestea, pe când lucram împreună la echipa națională, despre un spirit care e greu de explicat și pe care cuvintele l-ar denatura. Oameni care trăiesc pentru fotbal în cel mai pur și complex mod posibil. Corecți cu ei înșiși, dar și cu visele lor.

Osasuna e unul din cele 4 cluburi spaniole deținute de suporteri. Aproximativ 20.000 de socios. Ei sunt patronii! Ei voteză președintele, iar din 2014 e în funcție Luis Sabalza, un avocat de 75 de ani.

Există o rețea de peste 90 de fan-cluburi ale echipei. Și, mai ales, pentru că de-aceea s-au putut toate de-a lungul deceniilor, există o academie redutabilă. Osasuna Cantera a produs 5 din actualii jucători ai echipei de seniori. Și de aici au plecat, înainte, Andoni Goikoetxea, Cuco Ziganda, Raul Garcia, Javi Martinez, Mikel Merino sau Cesar Azpilicueta.

Osasuna nunca se rinde

Când pe tik-tok a devenit viral acel video cu copiii strigând ”Osasuna nunca se rinde”, Osasuna nu renunță vreodată, lumea de dincolo de suporteri a început să simtă ceva ce în Navarra se știe de vreo sută de ani. Și se trăiește etapă de etapă pe stadionul El Sadar. Atât de mult există echipa în firea oamenilor și în locuri, că renunțarea este inacceptabilă. Nu există, ar însemna renunțarea la tine și la viața ta.

Apropo de El Sadar, media de suporteri pe stadion a Osasunei în acest sezon este de 19.483 fani. Arena are 23.576 locuri.

Ofițerul de presă al Echipei Naționale de Fotbal a Românei (2014-2022) și creatorul de content dedicat tricolorilor. A creat și dezvoltat Departamentul Comunicare al FRF, fiind vreme de aproape 8 ani Manager Comunicare, Proiecte Speciale sau Șeful Biroului de Presă FRF. În paralel a activat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cerasela Rogen, traumatizată după vacanța în India: 'Am trecut și pe lângă casa lui Salman Khan și...' 😲
Cerasela Rogen, traumatizată după vacanța în India: 'Am trecut și pe lângă casa lui Salman Khan și...' 😲
OUT! Nemulțumit de ce se întâmplă la Genoa, semnează cu altă echipă
OUT! Nemulțumit de ce se întâmplă la Genoa, semnează cu altă echipă
Bani de la stat în 2025 pentru locuitorii de la bloc! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Bani de la stat în 2025 pentru locuitorii de la bloc! Ce condiții trebuie să îndeplinească
Cum au fost surprinse cele două transferuri de la FCSB la aeroport către Antalya
Cum au fost surprinse cele două transferuri de la FCSB la aeroport către Antalya
Hellas Verona va avea un finanţator român! Concurenţă pentru Dan Şucu în Serie A
Hellas Verona va avea un finanţator român! Concurenţă pentru Dan Şucu în Serie A
BREAKING | 3 jucători, OUT de la FCSB. Cine nu va mai juca în acest sezon pentru campioana României
BREAKING | 3 jucători, OUT de la FCSB. Cine nu va mai juca în acest sezon pentru campioana României
Maria Constantin, gafă vestimentară majoră. A lăsat la vedere un detaliu RUȘINOS. Imaginile cu artista au devenit virale: fanii au crezut că nu văd bine
Maria Constantin, gafă vestimentară majoră. A lăsat la vedere un detaliu RUȘINOS. Imaginile cu artista au devenit virale: fanii au…
Anunţul trist al zilei, marea noastră campioană şi-a anunţat retragerea din sport
Anunţul trist al zilei, marea noastră campioană şi-a anunţat retragerea din sport
BANCUL ZILEI. Bulă: - Când am surprins-o pe nevastă-mea în pat cu cel mai bun prieten, ea a rămas încremenită
BANCUL ZILEI. Bulă: - Când am surprins-o pe nevastă-mea în pat cu cel mai bun prieten, ea a rămas încremenită
Bobotează 2025. Tradiții și obiceiuri. Ce nu ai voie să faci pe 6 ianuarie
Bobotează 2025. Tradiții și obiceiuri. Ce nu ai voie să faci pe 6 ianuarie
Explozie de proporții pe Soare! Radiații și plasmă în drum spre Pământ
Explozie de proporții pe Soare! Radiații și plasmă în drum spre Pământ
Apariţie senzaţională a femeii de 75 de ani care arată ca o adolescentă. Ce a mâncat în fiecare zi din ultimii 30 de ani
Apariţie senzaţională a femeii de 75 de ani care arată ca o adolescentă. Ce a mâncat în fiecare zi din…
Medicul Vlad Ciurea dezvăluie alimentul nelipsit de pe masa românilor, care ne obosește și ne seacă de energie 😲
Medicul Vlad Ciurea dezvăluie alimentul nelipsit de pe masa românilor, care ne obosește și ne seacă de energie 😲
Verdictul care îl distruge pe Călin Georgescu: Hotărârile sunt definitive și general obligatorii. Va fi constatată ca inadmisibilă
Verdictul care îl distruge pe Călin Georgescu: Hotărârile sunt definitive și general obligatorii. Va fi constatată ca inadmisibilă
Greta și logodnicul ei, găsiți morți în vila în care se aflau în vacanță. Polițiștii, șocați de descoperirea făcută
Greta și logodnicul ei, găsiți morți în vila în care se aflau în vacanță. Polițiștii, șocați de descoperirea făcută
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Doliu în televiziune de Revelion! A murit cel mai iubit prezentator TV
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Ce s-a întâmplat cu Indiana Jones? Analiză completă a unui joc prost optimizat
Crin Antonescu îşi suspendă candidatura la prezidenţiale
Crin Antonescu îşi suspendă candidatura la prezidenţiale
2025: Cât timp se suspendă permisul pentru depășire pe linia continuă
2025: Cât timp se suspendă permisul pentru depășire pe linia continuă
Jador, adevărul despre zvonurile că soția lui e gravidă. Ce a ținut să precizeze live pe TikTok
Jador, adevărul despre zvonurile că soția lui e gravidă. Ce a ținut să precizeze live pe TikTok
×